Societatea noastra este populate, din loc in loc, cu tot felul de escroci care urmaresc sa se imbogateasca de pe urma naivilor dispusi sa investeasca banii lor in afacerile dubioase pe care escrocii le deschid, mai mult pe hartie.
Fiind cetatean al unei societati, o persoana poate lua parte la tot felul de probleme ce iau nastere in spatiul civic al acestuia. De la contracte semnate intre doua persoane fizice, dintre care una este ulterior pagubita, ori intre doua persoane juridice, cand aceeasi situatie este aplicabila, pot exista problem de natura juridica, unde sa fie necesara interventia unui avocat de drept civil.
In unele situatii, spre exemplu, atunci cand un contract nu poate fi incheiat cu acordul ambelor parti, si este pagubos pentru una dintre parti, este mai simplu si mai eficient sa angajezi un avocat de drept civil. O atentie deosebita asupra acestor contracte , este exercitata de avocati, in special pentru contractele incheiate in perioada 2005-2008, atunci cand toata lumea avea destui bani, si incheiau contracte pe banda rulanta cu oricine.
Asa se face ca, dupa cativa ani, multi s-au trezit bagati in afaceri dubioase, sau parte din contracte care nu mai aduceau profit de mult, fiind victime ale unor clauze abuzive la care nu fusesera atenti de la inceput. Pentru a-I scoate din problema in care s-au bagat singuri, de multe ori este necesar un avocat de drept civil, care se descurca cu astfel de cazuri in fiecare zi, si care pot sa le rezolve in timp record. Nu este necesar sa faceti voi totul, este in regula sa contati pe altcineva din cand in cand, mai ales daca poti conta pe cineva care face lucrul de care tu ai nevoie in fiecare zi.
Un avocat de drept civil cu experienta iti poate fi alaturi, si poti castiga alaturi de el. De la plata pagubelor pana la plata cheltuielilor de judecata si chiar daune material si morale, toate pot fi ale tale, daca ai incredere in cine trebuie. Nu fa aceeasi greseala de doua ori, pentru ca daca nu ai ajuns la faliment din prima, cu un avocat nepotrivit poti ajunge falimentar in scurt timp.
Fii atent, angajeaza avocatul potrivit si pregateste-te sa castigi multi bani.